In ultimii...sa zicem 4 ani de cand am inceput sa constientizez anumite situatii si lucruri, pot sa spun ca ma cuprinde un sentiment destul de acru cand ma gandesc la ziua ce precede o sarbatoare importanta(si nu numai religioasa, ci si chestii gen zile de nastere, sarbatori de familie in general).Nu am putut intelege nici pana acum de ce mereu semnificatia de baza a sarbatorii este blurata de niste lucruri mai mult decat de suprafata, incepand de la "oare n-o sa comenteze musafirii ca servetelele nu se asorteaza?'" si pana la "vai sa ii accepti punctul de vedere, ca sa nu ajungeti iar la o discutie in contradictoriu si sa se strice atmosfera".De cand am facut 13-14 ani nu a existat an in care sa fiu complet calma si relaxata inaintea Pastelui, Craciunului sau a vreunei zile de nastere.Chiar si inaintea zilei mele de nastere, tot exista ceva care ma irita si ma streseaza(hm, nu vreau sa mi inchipui cum o sa fie peste exact 3 luni, la majoratul meu:-?).
A existat intr-adevar un moment in care nu m-am stresat cu 'de-ale casei', si anume acum exact un an, cand ma stresam pentru ca eram blocata pe un aeroport european, cu slabe sanse de a ajunge acasa macar in seara Ajunului.But that's not my point, ci acela ca un procent prea mare de oameni au uitat sa se bucure pe bune de sarbatori, de momentele petrecute in familie, au uitat sa-si arate sentimentele si sa se bucure de clipa in sine, si bineinteles ca mai trist este ca atunci ca nu mai au de unde sa fabrice clipele astea, regreta nespus si-si doresc sa nu fi mototolit sentimente si vorbe undeva intr-un colt.
warning sign.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu